Si au fost si alegerile

Pe data de 25 noiembrie am fost asteptati la urne, la un dublu-scrutin. Pe de o parte au fost alegerile pentru Parlamentul European, iar pe de alta un referendum (care a cheltuit bani frumosi) pentru a gadila orgoliul anumitor politicieni. Am fost unul dintre cei care si-au exprimat optiunea pentru alegeri, insa nu m-am prezentat la referendum. Am vrut sa dau un semnal celor care fac politica fara cap chiar la varful statului. Si se pare ca nu am fost singurul, dar tot degeaba. Prezenta foarte scazuta la referendum se pare ca nu i-a impiedicat pe cei care l-a initiat sa traga concluzii schioape (favorabile opticii lor). Oricum, nu e prima data cand deciziile politicienilor ocolesc doleantele cetatenilor, deci nu ar fi un element de noutate.

Ceea ce mi se pare extrem de interesant este modul in care la noi functioneaza democratia. Nu pe majoritate, cum este normal in orice democratie, ci pe minoritate. Tot mai putini romani se prezinta la alegeri si, culmea, tot mai multi politicieni trag foloasele. Nu neg dreptul fiecarui individ in parte de a merge sau nu la vot, caci uneori se poate ca variantele oferite electoratului sa fie nereprezentative. Acesta a fost si cazul alegerilor si referendumului care tocmai s-au incheiat. 

Ca atare, in ceea ce ma priveste pe mine, mi s-a parut nereprezentativ referendumul. Si, in plus, nu imi dau votul (fie el negativ sau pozitiv) doar pentru a face hatarul unui politician sau unei grupari de polticieni care se cred net superiori intregii clase politice. Trasatura care, in treacat fie spus, ii invecineaza pe acestia cu doctrina politica numita populism (chestiune pe care un blogger cu mai mult spirit de initiativa a si demonstrat-o). Asta in legatura cu  referendumul. Cat priveste alegerile, am pus stampila pe partidul fata de care ma simt mai apropiat ca ideologie, insa cu a carei conducere nu ma regasesc intru totul. Am dat acest vot in speranta ca anumite chestiuni din ierarhia partidului respectiv se vor schimba, insa reactiile de la varful formatiunii politice au inlaturat si aceasta speranta.

Nu vreau sa fiu inteles gresit: nu sunt unul dintre cei care si-au pierdut increderea in politica sau politicieni. Ba chiar mi se pare ca ar trebui sa ne punem speranta in partide, insa modul in care mesajele cetatenilor rezoneaza (sau nu) cu deciziile politicienilor ma intristeaza. Ca atare, trebuie sa facem noi ceva! Ramane de vazut cand si cum decidem sa (re)actionam.

Carti si iar carti

Ramanand in sfera literaturii, astazi am aflat prin intermediul stirilor Antena 3 ca regretatului Octavian Paler i-a fost editat un nou volum ce poarta denumirea de “Calomnii mitologice“, opera la care marele om de cultura face referiri in mod constant in paginile ultimelor sale carti. Noul volum a fost editat prin strangerea tuturor editorialelor sale din Saptamana Financiara. Cartea a fost lansata la targul Gaudeamus din capitala, targ de carte la care si maestrul Ion Cristoiu si-a lansat noul jurnal de calatorii din seria “Lumea vazuta de un roman spart in fund”, si anume: “In vesta, printre fracuri“. Cat de curand, cele doua carti isi vor gasi si ele un loc privilegiat in biblioteca mea… asta in masura in care reusesc sa gasesc cat mai rapid cele doua carti, intrucat am auzit ca se vand ca painea calda (au si de ce…)!

“O autobiografie” “in dulcele stil clasic”

“Hai da-mi la loc piciorul, mana/ si orb ma lasa inlauntru-mi./ Da-mi clipa, ora, saptamana/ si pe deasupra numai vulturi. ” Nichita Stanescu

Pe langa ceva treaba prin oras, astazi am reusit (desi destul de somnoros) sa bantui un anticariat din centrul Clujului, loc pe care il stiam prietenos din punct de vedere al numarului cartilor stivuite pe rafturi, dar si al preturilor cerute pentru acestea. De ceva vreme caut “Iarna barbatilor” scrisa de Stefan Banulescu, dar se pare ca nu am norocul sa dau de carte… poate totusi o voi gasi cu o viitoare ocazie.

Oricum, nu ma pot plange sub nicio forma de achizitiile de azi, care imi imbogatesc biblioteca personala si care imi hranesc “obsesiile” in materie de literatura. Astfel, am gasit si cumparat volumul (princeps!) de poezii din 1970 ”In dulcele stil clasic”, de Nichita Stanescu, dar si romanul autobiografic al Agathei Christie (supranumita ”the queen of crime”). Volumul de poezii cuprinde o serie de versuri care l-au facut faimos pe Nichita Stanescu, iar “O autobiografie” (carte pe care nu mi-am inchiput ca o voi gasi din intamplare), evenimente din viata Agathei Christie si justificari asupra personajelor carora cu atata delicatete le-a dat viata in romanele sale.

Saptamana viitoare ma asteapta cu cel putin un examen partial. In speranta ca vor fi sorti de izbanda si pentru examen, inchei cu o impresie (care merita reflectata) a Agathei Christie: “[...] stii extrem de putin din viata ta, stii numai o frantura din micul tau rol; esti un actor care trebuie sa rosteasca cateva replici in primul act. Are scenariul doar cu replicile lui si asta e tot ce poate sti. Nu a citit piesa. De ce ar citi-o?“ 

Pe curand!

A fi sau a nu fi… student

“Se-neaca pe apa solzoasa lumina, zeule mare!“, Nichita Stanescu

Dupa nici doua luni de facultate (o luna si jumatate ca sa fiu mai precis) nu pot pretinde ca am descoperit “tainele” studentiei. Nici pe departe. Sunt “schiop” ca student din foarte multe puncte de vedere, bantuit in continuare de fantomele bune ale liceului. Poate e normal. Poate ca a avea inca reflexe de licean in atitudine e o chestiune pe care o resimt si altii aflati in situatia mea. Oricum, cei care sunt construiti pe baza unei fibre puternice de conservatorism (asa cum sunt eu) stiu despre ce vorbesc.

Ceea ce mi se pare oarecum amuzanta este intrebarea cu care ma intampina mai toti cunoscutii: “Cum e la facultate?”. Nu vreau sa fiu inteles gresit: nu mi se par amuzanti cei care ma intreaba, ci intrebarea in sine. De ce? Pentru ca de fiecare data raspunsul pe care il dau este altul si asta nu pentru ca intentionez sa mint, ci pentru ca sunt inca inecat intr-o mlastina a confuziei. De cele mai multe ori raspunsul e o grimasa confuza, care (cred eu) e cel mai sincer raspuns pe care l-am putut concepe. Nici “da”, nici “nu” nu sunt raspunsuri pentru intrebare… si nici macar “asa si asa”.

Bombardamentul de noi informatii care m-a surprins in facultate pana acum si modul in care acesta s-a realizat m-a debusolat complet. Incerc sa nu cad in marea pesimismului pentru ca pur si simplu nu vad utilitatea unor materii pe care le studiez. Ba mai mult, nu de putine ori ma incearca sentimentul ca am gresit alegand sa merg la facultatile la care merg. Si asta ma sperie cel mai mult. Din cate m-am interesat (pentru ca am vrut sa compar reactia mea cu a altora) nu sunt singurul care considera ca a gresit usa in ceea ce priveste facultatea. Totusi, varandu-mi nasul in carti, observ ca unele chestiuni chiar ma intereseaza si mi se par folositoare. Insa procesul merge greu. Mai ales la Drept, unde limbajul juridic incolteste cam anevoios. Inca nu m-am deprins cu ce si cum trebuie sa fac, sunt stangaci in a-mi sorta materia si materialul si asta ma descurajeaza enorm uneori. Si cand ma mai vad si pasind pe nisipul miscator al materiilor noi si lipsite (inca) de inteles, imi vine sa-mi iau lumea in cap, simtind ca imi lipseste uneori si interesul pentru aprofundare (mai putin la optionalul de “Doctrine politice” de la Drept).

Si daca e sa demarez in continuare intr-o nota pesimista, mi se pare ca sunt imobilizat in panza densa ca de paianjen a faculatilor si ca ratez tot ce se intampla important in plan social. Ca si cum as fi fost imbrancit intr-un tunel lung, gol si rece, si lasat sa ratacesc in semiintuneric. Da, cam asa vede ochiul meu pesimist situatia. Incerc sa nu dau importanta impresiilor negative sub al caror imperiu se pare ca am alunecat.

Mi-e groaza de sesiune, dar stiu ca ea reprezinta fenolftaleina ispravilor mele din primul semestru si incercarii mele de a armoniza “legile” cu “politica”. Voi vedea ce va iesi! Incerc, totusi, sa nu privesc chiar asa de departe… incerc sa ma ancorez in prezent. Poate asta e si paradoxul: sunt un conservator ce isi furiseaza prea mult privirea in viitor, dorindu-mi sa traiesc totusi in prezent.

Pe curand!

P.S.: Tabloul de mai sus a fost zugravit de pesimismul din mine. Asa ca anumite pasaje pot suferi de “pesimism extrem” si trebuie tratate ca atare.

Martea suprarealista

Nu ma mai refer la cat de neprietenoasa (si folosesc acest termen ca sa fiu diplomat) este ziua de marti pentru mine in ceea ce priveste orarul de la facultati. O fuga continua de la Drept la Stiinte Politice… macar face bine la sanatate!

Nemarginita zi de marti a fost azi incheiata de o proiectare de diapozitive legate de faimosul pictor (si nu numai) Salvador Dali, la o cafenea din centrul orasului. Cafenea in care, de altfel, se putea taia fumul cu cutitul.  Domnul care proiecta diapozitivele parea a fi un fotograf cu experienta, un om dedicat artei, patruns de fumul des (nu cel din cafenea) al dragostei pentru arta vizuala. Initial, diapozitivele prezentate nu erau altceva decat opere mai mult sau mai putin faimoase ale lui Dali, printre care si “Premonitie a razboiului civil”, “Apartamentul suprarealist” sau extrem de faimoasa “Persistenta a memoriei”. Totusi, diapozitivele nu s-au limitat doar la atat: au urmat alte opere de-ale lui Dali, dar acum in calitatea sa de artist plastic ce da nastere statuilor. “Femeia perfecta” a starnit cel mai mare interes, mai ales pentru ca este una din putinele personaje ale lui Dali care nu este sprijinit in carje.

Desi Dali a parut deseori a fi un tip nu tocmai cu picioarele pe pamant, urmatoarea sa afirmatie poate dezveli o personalitate tenace: “E absurd sa astept sa mor ca cineva sa-mi ridice statui. Ca atare, mi le voi ridica eu in timp ce traiesc!” O alta chestiune interesanta mi s-a parut istorisirea intalnirii lui Dali cu celebrul Walt Dinsey, care i-ar fi propus sa colaboreze. Dali a refuzat insa oferta lui Disney, considerandu-l pe Mickey Mouse cel putin nepotrivit cu suprarealismul sau. Expunerea de la cafenea a fost presarata cu tot felul de picanterii si ispravi de-ale lui Dali mai ales din timpul tineretii sale.

Si astfel se incheie o alta zi de marti la fel de suprarealista ca si operele lui Dali.

Pe curand!

O febra lirica

De ieri o tin intr-o febra de toata frumusetea. In timp ce “vizitam” Iulius Mall, m-a curpins o stare destul de ciudata. Ba chiar de cateva ori mi-a “fugit” imaginea… Ajuns acasa, am simtit febra. Trebuia sa prevad chestia asta pentru ca nu ma prea feresc de frigul care a dat navala de ceva vreme.

Oricum, de data aceasta febra a avut si o latura haioasa. Pana acum, noptile cu febra erau presarate cu vise din cele mai ciudate, printre care cel mai “persistent” vis era cel al unui tren parasind o gara (imagine ce se repeta la nesfarsit)… Nu vreau sa intru in simbolistica, insa de fiecare data cand imi revin in minte acele imagini, parca ma vad in rolul protagonistului romanului “Viata pe un peron”, de Octavian Paler. De data aceasta, noaptea inflacarata de febra mi-a imbibat somnul in poezii de Nichita Stanescu. In vis, poetul isi recita o serie de poezii, ba chiar ma indemna si pe mine sa elaborez cateva versuri (iar versurile mele erau strapunse de un nonsens care si pe mine ma uimea – sau inspaimanta?).

Astazi ma simt mai bine; dar seminariile pe ziua de azi le-am pierdut: atat la Drept, cat si la Stiinte Politice. Sper ca de maine sa revin in forta, mai cu seama ca trebuie sa predau eseul despre anarhism la “Doctrine politice” (un optional din cadrul Facultatii de Drept). In speranta unor zile mai “sanatoase”, dar tot atat de lirice,

Pe curand!

Sfarsit de saptamana

Astazi, la sfarsit de saptamana, am aflat cateva amanunte pe viu de la primarul (domnul profesor de Constitutional) Emil Boc in privinta refacerii strazii pe care nu peste multa vreme voi locui. M-am lamurit: e cuprinsa in programul de modernizare din a doua parte a anului 2008! Pana atunci, ocolim cu stoicism gropile…

In alta ordine de idei, tot astazi, am fost primit in biroul domnului Chiorian, redactor adjunct la Faclia, in vederea unei eventuale colaborari cu ziarul independent de Cluj, pe partea politica. La BCU, am vorbit cu domnul Teodor Tanco, scriitor exceptional, cu care am schimbat cateva impresii despre Liviu Rebreanu: opera si viata sa.

Si, ca sa nu las subiecte neacoperite, trebuie sa ma refer si la balul bobocilor de miercuri, o petrecere in mare parte reusita. Trebuia lucrat ceva mai mult la chestiunile organizatorice si eventual excluse cateva probe puse in spinarea candidatilor la miss si mister. In rest, muzica a fost foarte buna si atmosfera… “incendiara”! Miss a iesit colega mea de grupa Anca, pe care o felicit inca o data!

Pe curand!

P.S.: Am (re)descoperit in volumul de “Poesii” bacoviene (la care m-am referit in post-ul anterior) poezia “Seara trista”, din care mi s-a intiparit in minte strofa a doua, extrem de reprezentativa pentru viata giratorie si sepulcrala bacoviana. In fine, ca sa nu ma mai lungesc (si asftfel sa-mi fac pe plac) cu subiectul acesta, voi reproduce strofa a doua, care nu trebuie supusa niciunei decriptari (fie si doar pentru a nu perturba dragostea pura a poeziei): “Barbar canta femeea-aceea…/ Si noi eram o ceata trista,/ Prin fumul de tigari ca-n nouri/ Gandeam la lumi ce nu exista…/ Si-n lungi satanice ecouri/ Barbar canta femeea-aceea.” 

Bacovia, o obsesie

“La toamna, cand frunza va ingalbeni,/ Cand pentru ftizici nu se stie ce noi surprize vor veni,/ Alcoolizat, batut de ploi cum n’am mai fost candva,/ Tarziu, in geamul tau, incet, cu o moneda voi suna“ G.Bacovia

Dupa cum am mentionat inca din primele post-uri, pentru mine ziua cea mai “nefasta” a saptamanii este cea de marti. Nu numai pentru ca trebuie sa fug de la o facultate la cealalta, dar si pentru ca seminariile si cursurile se tin scai de mine de la ora 8 dimineata la ora 7 seara (unde mai pun si ora de educatie fizica). Oricum, am spus ca nu ma plang si (in masura in care se poate considera ca nu am facut-o pana acum) asa am sa si fac!

Oricum, oboseala a fost umbrita de un eveniment de mult asteptat: mi-a fost inapoiat volumul de poezii bacoviene din 1934, volum pe care l-am achizitionat acum cateva saptamani! Cartea a fost pusa in circulatie in perioada interbelica de catre “Fundatia pentru literatura si arta Regele Carol II“, volumul servind ulterior ca model pentru alte 25 de exemplare nepuse in comert si semnate de autor. In plus, prima pagina a “Poesiilor” il infatiseaza pe Bacovia, intr-un portret inedit semnat de marele Anestin. Prefata e scrisa de A. Maniu (traditionalist daca nu ma insel), text de inceput in care e descris cu delicatete marele George Bacovia, cel care in 1934 primeste Premiul National: “Poezia lui Bacovia nu are mestesug -atata e de simpla- si nu poate fi nici intrecuta, nici imitata. [...] Versul lui Bacovia nu e teatral, nu poate fi trambitat multimilor in arena, ci cotropeste pe cel singur, si cel mult poate fi citit unui singur alt suflet.” Cartea a apartinut lui Nicolae Tirioi, director de ziar interbelic si, din cate am auzit, implicat politic. Volumul de “Poesii” mai are o serie de secrete care inca se lasa descoperite si pe care le (re)descopar de fiecare data cand il deschid. Secretul versului bacovian e cel care, insa, intrece orice secret de ordin material…

Pentru ideea reconditionarii cartii ii multumesc mamei, iar pentru minunatul nou look (care nu face sub nicio forma atingere dimensiunii istorice a cartii), domnului Alex Nemeti.

@Timi: Multumesc pentru sfatul cu biblioteca americana; cu prima ocazie voi trece pe acolo!

Curentul si politica

Astazi am scapat mai rapid de seminariile de la ora 18.00 la 20.00 multumita unei pene de curent. De altfel, nu e prima data cand dreptul roman e intunecat de lipsa curentului. Fiindu-ne creat astfel timp liber, o parte din grupa de la Drept am iesit la un suc/pizza/salata etc, unde am reusit sa ne cunoastem ceva mai bine. A fost, sa zicem, un mic antrenament pentru balul bobocilor, care se anunta cu surle si trambite pe ziua de miercuri. 

In alta ordine de idei, astazi mi-am petrecut cateva ore in biblioreca facultatii de Stiinte Politice, cautand definitii pentru termenul democratie, misiune care ne-a fost intrebuintata pentru unul din seminariile de maine. In periplul meu prin lumea cartilor de politica in engleza, valuri de definitii si citate referitoare la democratie m-au facut cand sa privesc serios, cand sa zambesc in fata unor idei ce s-au afirmat de-a lungul istoriei. Unele citate au fost prea hazlii sau prea grave pentru a le tine doar pentru mine. Iata cateva dintre acestea:

• “Democracy means government by the uneducated, while aristocracy means government by the badly educated” (G.K. Chesterton)

• “Democratization is a colosal restructuring of the mentality” (Alexander Lebed)

• “Democracy is the name we give the people whenever we need them“(o definitie care merge perfect in ziua de azi!)

• “A perfect democracy is therefore the most shameless thing in the world“(cam radical !?)

Inca o saptamana

Astazi am pus punct unei saptamani nu foarte incarcate. Intrucat cativa profesori de la facultatile de Drept si Stiinte Politice au fost retinuti cu o serie de activitati ce nu le-a permis prezenta la cursuri/seminarii, orarul de saptamana aceasta a fost putin mai lejer.

Am avut mai mult timp de lectura (momentan citesc “Cinci nori colorati pe cerul de rasarit”, o carte absolut superba scrisa de Florina Ilis), mai mult timp pentru familie, prieteni si… somn. Ba mai mult, azi am servit un ceai la o ceainarie japoneza foarte cocheta din apropierea Sincaiului.

Pe curand!