A fi sau a nu fi… student

“Se-neaca pe apa solzoasa lumina, zeule mare!“, Nichita Stanescu

Dupa nici doua luni de facultate (o luna si jumatate ca sa fiu mai precis) nu pot pretinde ca am descoperit “tainele” studentiei. Nici pe departe. Sunt “schiop” ca student din foarte multe puncte de vedere, bantuit in continuare de fantomele bune ale liceului. Poate e normal. Poate ca a avea inca reflexe de licean in atitudine e o chestiune pe care o resimt si altii aflati in situatia mea. Oricum, cei care sunt construiti pe baza unei fibre puternice de conservatorism (asa cum sunt eu) stiu despre ce vorbesc.

Ceea ce mi se pare oarecum amuzanta este intrebarea cu care ma intampina mai toti cunoscutii: “Cum e la facultate?”. Nu vreau sa fiu inteles gresit: nu mi se par amuzanti cei care ma intreaba, ci intrebarea in sine. De ce? Pentru ca de fiecare data raspunsul pe care il dau este altul si asta nu pentru ca intentionez sa mint, ci pentru ca sunt inca inecat intr-o mlastina a confuziei. De cele mai multe ori raspunsul e o grimasa confuza, care (cred eu) e cel mai sincer raspuns pe care l-am putut concepe. Nici “da”, nici “nu” nu sunt raspunsuri pentru intrebare… si nici macar “asa si asa”.

Bombardamentul de noi informatii care m-a surprins in facultate pana acum si modul in care acesta s-a realizat m-a debusolat complet. Incerc sa nu cad in marea pesimismului pentru ca pur si simplu nu vad utilitatea unor materii pe care le studiez. Ba mai mult, nu de putine ori ma incearca sentimentul ca am gresit alegand sa merg la facultatile la care merg. Si asta ma sperie cel mai mult. Din cate m-am interesat (pentru ca am vrut sa compar reactia mea cu a altora) nu sunt singurul care considera ca a gresit usa in ceea ce priveste facultatea. Totusi, varandu-mi nasul in carti, observ ca unele chestiuni chiar ma intereseaza si mi se par folositoare. Insa procesul merge greu. Mai ales la Drept, unde limbajul juridic incolteste cam anevoios. Inca nu m-am deprins cu ce si cum trebuie sa fac, sunt stangaci in a-mi sorta materia si materialul si asta ma descurajeaza enorm uneori. Si cand ma mai vad si pasind pe nisipul miscator al materiilor noi si lipsite (inca) de inteles, imi vine sa-mi iau lumea in cap, simtind ca imi lipseste uneori si interesul pentru aprofundare (mai putin la optionalul de “Doctrine politice” de la Drept).

Si daca e sa demarez in continuare intr-o nota pesimista, mi se pare ca sunt imobilizat in panza densa ca de paianjen a faculatilor si ca ratez tot ce se intampla important in plan social. Ca si cum as fi fost imbrancit intr-un tunel lung, gol si rece, si lasat sa ratacesc in semiintuneric. Da, cam asa vede ochiul meu pesimist situatia. Incerc sa nu dau importanta impresiilor negative sub al caror imperiu se pare ca am alunecat.

Mi-e groaza de sesiune, dar stiu ca ea reprezinta fenolftaleina ispravilor mele din primul semestru si incercarii mele de a armoniza “legile” cu “politica”. Voi vedea ce va iesi! Incerc, totusi, sa nu privesc chiar asa de departe… incerc sa ma ancorez in prezent. Poate asta e si paradoxul: sunt un conservator ce isi furiseaza prea mult privirea in viitor, dorindu-mi sa traiesc totusi in prezent.

Pe curand!

P.S.: Tabloul de mai sus a fost zugravit de pesimismul din mine. Asa ca anumite pasaje pot suferi de “pesimism extrem” si trebuie tratate ca atare.