Nichita Stanescu – poezia insasi

 Fel de scriere, de Nichita Stanescu

“El ma tine in mana si scrie cu mine

Pe camp mi-a tocit picoarele

pana la genunchi, -

si pentru aer, -

ca sa le invete cum se zboara,

pana la cot mana dreapta

iar stanga pana la umar

mi le-a cioplit

Eu sunt al lui, –

si va sterge creta de pe cer

cu creierul meu

in curand

cand va suna recreatia”

Astazi se implinesc 75 de ani de la nasterea marelui nostru poet Nichita Stanescu, cel care a revolutionat lirica romaneasca prin insolitul expresiilor ce inunda poeziile sale. Cine s-ar fi putut gandi, pana la Nichita, la “foaia verde de albastru” sau la “tunderea soarelui de raza”? 

O recunosc! Eu sunt unul dintre cei care i-am “tocit” trupul, invocandu-l si recitandu-l la tot pasul! Sunt dependent de abstractul poeziei stanesciene asemenea unui peste dependent de apa in care isi duce traiul!

Sa-l citim pe Nichita, sa-i intelegem mesajul, sa-l iubim, si sa-i acordam importanta cuvenita!  

“Se-apropie viitorul, se-aude, se vede…”, N. Stanescu