Duminica votam… sau nu?

Dupa o campanie electorala care a trecut de parca nici n-a fost, la sfarsitul acesta de saptamana ni se va vari stampila in mana pentru a ne face datoria (vezi Doamne!) de buni cetateni. Suntem asteptati sa intram in cabina de vot si ne sa stoarcem intelepciunea pentru a dibui varianta corecta. De fapt, departe de a fi un test grila cu variante bune si variante eronate, alegerile locale ne vor oferi liste cu toate optiunile gresite.

Nici macar ambalajul nu ma atrage. In urma cu patru ani, televiziunile erau animate de figuri care ne promiteau marea cu sarea. Pare-se ca in acest ciclu electoral si proiectatele (ne)realizari au intrat la apa. Mi s-a creat senzatia -care nu stiu cat adevar poarta in spinare- ca circul electoral si-a mai diminuat din proportii. Cel putin in Cluj. Pentru restul tarii nu ma pot pronunta, intrucat vreau sa evit o generalizare pripita. 

A fost o campanie electorala anormala pentru Romania pe care o cunoastem cu totii. Ma bucura faptul ca jignirile intre candidati au cunoscut cote dintre cele mai scazute in istoria postdecembrista, insa un alt aspect m-a pus pe ganduri. Cred ca la noi s-a pietrificat ideea conforma careia lupta in campanie inseamna sa-ti improsti cu noroi adversarul. Ei bine, in momentul in care cei ce vor sa ocupe diferite functii in administratia locala au renuntat la aceste cutume, lupta si-a pierdut, pentru ei, sensul. Au inceput sa se poarte stangaci, vocea li s-a ragusit iar mesajul lor se invarte in gol, neizbutind sa-si gaseasca tinta.

Desi am avut ocazia (mai ales prin colaborarea cu ziarul Faclia - dar nu numai astfel) sa cunosc candidatii clujeni cu sanse reale pentru functiile cele mai inalte din unitatea administrativ-teritoriala in care imi duc traiul, nu pot sa spun ca m-a convins vreunul. Cu totii au gravitat in jurul unor mesaje seci (caci nici macar proiecte n-au fost), ce au capatat forma unor baloane cu heliu care se inalta doar pentru ca, in cele din urma, sa pocneasca.

De prezentat ma voi prezenta la vot. Insa, desi este deja foarte tarziu, inca nu stiu precis cu cine voi vota. In cele din urma, pentru a utiliza un joc de cuvinte: nici nu stiu daca are rost sa stiu. Doar se vorbeste de “blaturi” in alegeri mai ceva decat in fotbal.

Pasivitatea in politica poate genera monstruozitati greu de imaginat… ca atare, ne vedem la vot! Si cantariti-va optiunea cat de bine va permite situatia!

E din ce in ce mai rapida si din ce in ce mai fioroasa: SESIUNEA!

Peste o saptamana si cateva zile intru in cea de-a doua sesiune de examene din viata mea. Nimic special ar zice unii: fiind a doua sesiune, m-am deprins cu ce si cum trebuie facut dupa ce am experimentat prima sesiune. Asa am crezut si eu ca va fi. Doar ca m-am inselat nitel.

Spre deosebire de semestrul trecut - care nicicum nu se lasa dus, semestrul 2 parca a trecut inainte de a incepe. Suspansul primelor cursuri si seminarii din toamna a disparut odata cu primul semestru, deoarece toti studentii stiam deja cum se va desfasura predarea materiei si, in consecinta, eram siguri ca nimic nu ne mai poate surprinde. Schimbarea materiilor si a profesorilor nu a viciat aproape deloc modul in care materia ne-a fost livrata.

Cerintele pentru examinare s-a preschimbat, insa, vizibil. Intrucat materiile de introducere in tema s-au epuizat, s-a inceput penetrarea principiilor politice (la una din facultati), precum si analizarea in amanunt a anumitor ramuri de drept (la cealalta facultate). Modelele de examene care ne sunt date spre “admirare” ne starnesc emotii puternice, mai ales ca materia este una extrem de densa si chiar si in conditiile in care studentul a tinut pasul cu materia pe parcursul semestrului, intampina serioase dificultati. Vorba unei colege de la drept: “Greu se mai infaptuieste si justitia asta!”

Oricum ar fi, nu ma pot plange ca imi displace ceea ce invat. Din contra, am o satisfactie deosebita cand patrund temele juridice si/sau politice care ne sunt (sau nu) cerute. Insa procesul de invatare decurge destul de anevoios, mai ales pentru ca termenii juridici (mai mult decat cei politici) nu ne lasa inca sa parcurgem usor textele ce trebuie invatate. Sunt curios cum voi face fata celor 10 examene.

Apoi, planurile de vara pot sa curga…

Cateva zile in Viena

Duminica spre luni m-am intors din Viena. Am fost intr-o excursie scurta organizata de Biblioteca Centrala Universitara “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca si, ca atare, am lipsit motivat din blogosfera.

Punctul forte al excursiei l-a constituit vizitarea Bibliotecii Nationale a Austriei, o cladire imensa, care adaposteste carti de o valoare rara (datand inca din secolul al XVI-lea) si care, totodata, imbina armonios vechiul cu noul, stilul baroc cu cel postmodernist. De fapt, intreaga Viena  este un oras in care isi gasesc locul stiluri arhitectonice din cele mai variate, alaturate in mod estetic.

Desi am mai vizitat capitala Austriei si cu alte ocazii, niciodata nu am jucat rolul de translator al grupului. Iata, insa, ca a venit si acest moment. Intrucat grupul de 100 de bibliotecari doreau sa cunoasca in cele mai mici detalii sora mai mare din Viena a Bibliotecii Universitare din Cluj, iar eu eram unul din cei ce stapanesc mai bine limba engleza, m-am varsat in pielea unui translator. Ma delectam cand cu engleza, cand cu germana, incercand sa traduc cat mai fidel ceea ce ne spunea bibliotecarul vienez, straduintele mele fiind cu atat mai mari cu cat noaptea care tocmai se scursese am petrecut-o pe autocar si, din cate am constatat in urma unor calcule simpliste, nu dormisem mai mult de o jumatate de ora.

Ziua de sambata a insemnat un maraton de vizite. Bisericile Sfantul Petru, apoi Sfantul Mihail si -punctul culminant- Sfantul Stefan au ocupat ore bune din timpul petrecut in inima Vienei. Asta mai cu seama ca in ultima biserca din cele enumerate, m-am ambitionat sa urc (din nou dupa 6 ani!) cele 350 de trepte in spirala ale turnului. Tot sambata m-am bucurat enorm sa vizitez Muzeul Istoriei Artei din Viena, un adevarat deliciu pentru ochi. Aici, am facut cunostinta cu Titian, cu Rembrandt, cu Vermeer, Velasquez, Rubens si, adus special in Viena doar pentru cateva zile, Giuseppe Archimboldo. A fost un delir de culori adunate in cel mai inalt mod cu putinta pe panzele unor genii ale artei. Ca o replica moderna la opera lui Archimboldo, muzeul a adapostit si cateva lucrari de-ale lui Glenn Brown, un artist modern care mi-a ajuns rapid la suflet pentru modul extrem de natural in care alatura culori tari si contrastante. Operele sale transmit senzatia ca fiecare linie de pensula este un strigat extatic al culorii, contopinu-se in infinitul Universului. A fost un spectacol de culoare de care n-am mai avut de multa vreme parte!

Tot in Viena, am experimentat si cateva (nu putine la numar daca stau sa ma gandesc cat de ciudat ma simteam la un moment dat) traseuri pe trenulete si alte astfel de masinute in parcul de distractii Prater. Senzatii tari si batai de inima cu mult peste norma admisa ne-au facut sa simtim la propriu orasul din centrul Europei. Astea toate, pe langa micile incidente inerente oricarei excursii, au conturat excursia de anul acesta organizata de BCU.

Anul viitor, ne asteapta un alt oras european…

Octavian Paler, perpetuu

Pe 7 mai 2007, Romania l-a pierdut pe unul din cei mai puternici stalpi ai moralitatii! Octavian Paler este (caci el va trai mereu prin noi, cei ce il pretuim) o valoare pe care trebuie sa o pastram mereu ca pe un reper! Nu sunt primul care o spune: tara noastra nu duce lipsa de valori, doar ca nu le vede si nu le stie aprecia la justa lor valoare!

Nu avem voie sa il uitam pe Octavian Paler!

Cateva cuvinte de-ale maestrului in care ma regasesc din plin (pentru ca si eu, asemenea Domniei sale, fac parte din zodia racului): “Pur si simplu, duc reflexele defensive pana la stupiditate. Ma tem de orice necunoscut care ma scoate din banalitatea rutinei zilnice”.

Octavian Paler, nu te vom uita niciodata!!! 

Ma gandeam aseara ce mai e sfant la noi? Ma tem ca nimic. Nici macar Dumnezeu.