Jurnalul unui student

Duminica spre luni m-am intors din Viena. Am fost intr-o excursie scurta organizata de Biblioteca Centrala Universitara “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca si, ca atare, am lipsit motivat din blogosfera.

Punctul forte al excursiei l-a constituit vizitarea Bibliotecii Nationale a Austriei, o cladire imensa, care adaposteste carti de o valoare rara (datand inca din secolul al XVI-lea) si care, totodata, imbina armonios vechiul cu noul, stilul baroc cu cel postmodernist. De fapt, intreaga Viena  este un oras in care isi gasesc locul stiluri arhitectonice din cele mai variate, alaturate in mod estetic.

Desi am mai vizitat capitala Austriei si cu alte ocazii, niciodata nu am jucat rolul de translator al grupului. Iata, insa, ca a venit si acest moment. Intrucat grupul de 100 de bibliotecari doreau sa cunoasca in cele mai mici detalii sora mai mare din Viena a Bibliotecii Universitare din Cluj, iar eu eram unul din cei ce stapanesc mai bine limba engleza, m-am varsat in pielea unui translator. Ma delectam cand cu engleza, cand cu germana, incercand sa traduc cat mai fidel ceea ce ne spunea bibliotecarul vienez, straduintele mele fiind cu atat mai mari cu cat noaptea care tocmai se scursese am petrecut-o pe autocar si, din cate am constatat in urma unor calcule simpliste, nu dormisem mai mult de o jumatate de ora.

Ziua de sambata a insemnat un maraton de vizite. Bisericile Sfantul Petru, apoi Sfantul Mihail si -punctul culminant- Sfantul Stefan au ocupat ore bune din timpul petrecut in inima Vienei. Asta mai cu seama ca in ultima biserca din cele enumerate, m-am ambitionat sa urc (din nou dupa 6 ani!) cele 350 de trepte in spirala ale turnului. Tot sambata m-am bucurat enorm sa vizitez Muzeul Istoriei Artei din Viena, un adevarat deliciu pentru ochi. Aici, am facut cunostinta cu Titian, cu Rembrandt, cu Vermeer, Velasquez, Rubens si, adus special in Viena doar pentru cateva zile, Giuseppe Archimboldo. A fost un delir de culori adunate in cel mai inalt mod cu putinta pe panzele unor genii ale artei. Ca o replica moderna la opera lui Archimboldo, muzeul a adapostit si cateva lucrari de-ale lui Glenn Brown, un artist modern care mi-a ajuns rapid la suflet pentru modul extrem de natural in care alatura culori tari si contrastante. Operele sale transmit senzatia ca fiecare linie de pensula este un strigat extatic al culorii, contopinu-se in infinitul Universului. A fost un spectacol de culoare de care n-am mai avut de multa vreme parte!

Tot in Viena, am experimentat si cateva (nu putine la numar daca stau sa ma gandesc cat de ciudat ma simteam la un moment dat) traseuri pe trenulete si alte astfel de masinute in parcul de distractii Prater. Senzatii tari si batai de inima cu mult peste norma admisa ne-au facut sa simtim la propriu orasul din centrul Europei. Astea toate, pe langa micile incidente inerente oricarei excursii, au conturat excursia de anul acesta organizata de BCU.

Anul viitor, ne asteapta un alt oras european…