Acasă > Viata de student > NapoMUN – Un real succes!

NapoMUN – Un real succes!

NapoMUN 2009 – Simularea Internationala a Natiunilor Unite in Cluj-Napoca – s-a desfasurat intre 20-25 septembrie a.c. si sunt mandru, in calitate de organizator, sa afirm ca evenimentul a fost un succes.

Conferinta a reusit sa stranga in inima Transilvaniei aproape 100 de studenti din peste 20 de tari, de pe 4 continente, concretizandu-se intr-un veritabil dialog intercultural si interetnic. Cele trei organisme ONU simulate (Consiliul de Securitate, Consiliul pentru Drepturile Omului si Consiliul Economic si Social) au urmarit sa dezbata teme de interes international, subiecte ce au trezit interesul multor tineri care, din pozitia de reprezentanti ai diferitelor state, au fost dornici sa-si spuna punctul de vedere.

Temele dezbatute au fost urmatoarele pentru fiecare consiliu (limba de lucru a fost engleza):

Security Council:
1.Civilians and refugees in armed conflicts
2.Militarization of civilians in Pakistan

Human Rights Council:
1.Rights of the Child – Use of child soldiers, Democratic Republic of the Congo (DRC)
2.Right to Water – Focus on Sub-Saharan Africa

Economic and Social Council:
1. Conflict between immigration and labor regulation in Europe
2. The restriction of religious and traditional clothing in North-Western Democracies

Prin organizarea unei conferinte de o asemenea anvergura, impreuna cu colegii mei Alexandra si Dan, am incercat sa demonstram ca indiferent cat de greu ar fi sa pui la punct un aparat logistic relativ complex (mai ales din postura de simplu student), ambitia si optimismul pot inlesni munca depusa.

Cred ca cea mai mare bucurie din postura de organizator a fost ca asa-numitul “fenomen MUN” (Model United Nations – Simulari ONU) si-a deschis larg portile si in Romania, prin NapoMUN. O parte din cei prezenti la conferinta au fost studenti romani care n-au mai participat la un astfel de eveniment, iar simularea din Cluj s-a dovedit a fi, pentru toti cei angajati in aceasta “misiune”, o experienta extrem de utila pentru ceea ce urmeaza sa facem mai departe.

Fiecare zi a avut, pe langa sesiunile de sedinte de dimineata, un program distinct, croit astfel incat participantii (in special cei straini) sa vada si sa invete cat mai multe despre Cluj-Napoca si despre Romania. La finele conferintei, ne-am “imbarcat” cu totii in autocarele care ne-au dus in excursie la Sighisoara si Castelul Bran, in “adevarata Transilvanie”, cum spunea unul din delegati.

NapoMUN s-a bucurat, printre altele, si de o intensa mediatizare. Clujeanul, Foaia Transilvana, Adevarul, Faclia (ziare), Antena 1, TVR si ONE TV (televiziuni), precum si multe site-uri care promoveaza diverse evenimente  in Cluj – toate acestea au fost interesate de eveniment. Si le multumesc, inca o data, pentru acoperirea mediatica pe care ne-au asigurat-o atat inainte de eveniment, cat si pe parcurs si dupa.

Pana la finele anului vom lansa un raport al simularii ONU din Cluj, raport care sa reflecte cat se poate de exact tot ceea ce s-a intamplat pe parcursul NapoMUN-ului. Voi reveni in curand cu noi informatii despre eveniment.

Va multumesc tuturor celor care au dat o mana de ajutor acestei initiative si care au facut ca aceasta idee sa devina realitate.

Pe curand!

Categories: Viata de student
  1. Corina O.
    noiembrie 27, 2009 la 7:35 pm | #1

    Salut! felicitări pentru inițiativa și curajul de a va asuma responsabilitatea organizării unui asemena eveniment! Regretul meu este ca nu am fost informata în timp util asupra acestui proiect. Anul viitor va avea loc o noua simulare a Națiunilor Unite, de data aceasta în Dresden, Germania. Va fii prima mea participarea la un astfel de eveniment și sunt foarte curioasa sa cunosc mai multe detalii cu privire la desfășurarea acestuia. De aceea, te-as ruga, dacă ești de acord, sa îmi trimiți un e-mail. In felul acesta vom putea discuta mai multe aspecte despre ONU. Îți mulțumesc! Corina O.

  2. noiembrie 27, 2009 la 8:30 pm | #2

    Draga Corina,

    Ma bucur ca te intereseaza subiectul si iti multumesc pentru aprecierile tale cu privire la NapoMUN. Imi pare si mie rau ca nu a ajuns la tine informatia in timp util, insa sunt sigur ca anul viitor, detaliile cu privire la o eventuala noua conferinta vor fi disimulate mai rapid.
    Pastram legatura! :)

  1. No trackbacks yet.