Cartarescu si politica, o alianta nefericita

Acum cateva minute am lecturat cel mai recent editorial din Evenimentul Zilei al celui care ar trebui sa reprezinte (conform majoritatii manualelor de limba si literatura romana) zorii postmodernismului in literatura romaneasca: Mircea Cartarescu;  nu voi starui acum asupra valorii sale literare (nu acesta este obiectul textului de fata), ci asupra enormitatilor pe care domnul Cartarescu le-a debitat in editorialul intitulat “Al patrulea conjurat”, in care vrea sa demonstreze – total stangaci in opinia mea – faptul ca (vezi Doamne!) cel mai mare adversar al lui Crin Antonescu ar fi insusi presedintele PNL.

Trecand peste lipsa totala de soliditate a argumentelor prezentate, cred ca cel mai socant este modul in care Cartarescu intelege politica. Nu putem pune la indoiala capacitatea cunoscutului autor de a manevra cuvintele (ar fi o nerusinare din partea oricui ar face asta, asa cum unii nerusinati au facut cu Adrian Paunescu chiar in timpul vietii acestuia)! Dar vazute prin ochelarii spectacolului politic dambovitean, etichetarea pe care o face unor actiuni si declaratii politice este total dezechilibrata.

In editorial, Cartarescu afirma ca presedintele PNL “a comis cele mai nătânge şi mai compromiţătoare fapte imaginabile”, expresie care te pregateste pentru o insiruire a unor greseli politice monumentale. Citind aceste cuvinte, ma asteptam sa aflu in continuare care sunt aceste mari erori de tact politic pe care eu, un biet absolvent de stiinte politice, nu le-am sesizat de-alungul carierei lui Crin Antonescu. M-am linistit imediat, citind in continuare si afland ca n-am ratat vreun episod important din viata politica a presedintelui PNL. Mircea Cartarescu, acest mare autor roman, n-a facut decat sa dea cu bidineaua portocalie a cuvintelor marunte de propaganda: “chiul” si “lenevie”.

Recunosc faptul ca pana sa citesc acest editorial ma enervau la culme liderii puterii care nu intelegeau diferenta dintre a fi salariat (deci a semna un contract individual de munca, in baza caruia primesti un salariu) si a fi demnitar (deci a primi o indemnizatie, fara a semna vreun contract de munca). Dar acum m-am linistit! Daca nici Mircea Cartarescu, un fin intelectual, n-a inteles ca a lipsi de la Parlament nu e “chiul”, atunci nu ma mai mira alti lideri politici sau asa-numiti formatori de opinie din afara PDL (e.g. Cartianu) care persista in aceasta confuzie.

Asta ca asta, dar argumentele ca “a dat tara pe mana PSD-ului” si ca “s-a facut frate cu Felix turnatorul” m-au facut sa zambesc cum n-am mai facut-o de ceva vreme si sa ma gandesc la faptul ca poate editorialul era, de fapt, unul anti-Basescu si anti-PDL. Poate datorita deselor sale plecari din Romania, domnul Cartarescu a lipsit in momentele in care un anumit personaj politic a invitat la guvernare PUR-ul in 2004 si a dat mana cu PSD-ul in 2008 pentru formarea guvernelor Tariceanu, respectiv Boc. Pentru reimprospatarea memoriei: e vorba despre domnul Basescu! Cat priveste bataia de joc la adresa convingerilor liberale de care se face vorbire in acelasi editorial, cred ca o nerusinare politica mai mare decat de a trece de la socialisti la liberali peste noapte, deci de a strabate intregul spectru politic intr-o perioada foarte scurta, nu exista!

Din punct de vedere politic, editorialul este unul slab, cu argumente goale si care demonstreaza inca o data ca, din nefericire pentru sustinatorii actualei puteri, incercarile de a-l denigra pe Crin Antonescu sunt sortite esecului. Daca de la cel mai inalt varf al intelectualitatii care il sustine pe Basescu acesta este cel mai zdravan atac, atunci mi-e cat se poate de clar: baietii vor avea batai de cap in a-l incolti pe Antonescu, iar spaima lor cea mai mare s-ar putea sa devina realitate!