Urma-n pamant a piciorului nichitastanescian sau Analiza scurta de volum

Ieri m-am delectat cu cateva poezii semnate Nichita Stanescu. Intrucat acum cateva saptamani mi-am cumparat “Starea poeziei”, o culegere de volume de-ale marelui nostru poet neomodernist, am fost curios sa decriptez cateva mesaje ascunse sub ermetismul poeziei stanesciene.

Volumul pe care am ales sa-l recitesc este “O viziune a sentimentelor”, aparut in anul 1964. Universul liric al poeziilor publicate in acest an se afla sub zodia infinitului; eul liric se regaseste frecvent in motivul pasarii si cel al marii, simboluri ale nesfarsirii, semnele unui eu extatic si intr-o permanenta efervescenta. Ca de obicei, eul nichitastanescian este “rupt” intre acum si atunci, intre mic si mare, “ingropat” de verdele naturii si spart de viata atemporala.

Poezia “Lauda omului”, care deschide volumul, tradeaza un eu extrem de optimist, increzator in viata si in fiinta umana. Potrivit viziunii eului, omul este o pasare la putere negativa, o zburatoare ”intoarsa pe dos”, ceea ce il face sa afirme:

Oamenii sunt pasari nemaintalnite,

cu aripile crescute inlauntru,

care bat, plutind, planand,

intr-un aer mai curat – care e gandul!

 

Poezia “Imbratisarea” ne dezvaluie cum eul stanescian faramiteaza timpul, il surprinde pentru a-l dezintegra. Asemenea multor alte opere de-ale sale, poezia “Imbratisarea” releva, inca o data, cum iubirea zdrobeste timpul, il reduce la masurile sale cele mai mici:

 

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,

unul spre celalalt, si-atat de iute,

ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,

si ora, lovita, se sparse-n minute.

 

Nichita Stanescu leaga prezentul de trecut si de viitor cu o usurinta neasemuita. Lumea zeilor -trecutul- devine lumea sa, iar lumea inundata de tinerete -viitorul- (reprezentata de iarba verde) devine locul propice pentru a-si intalni iubita. Recunosc, din poezia “Amfion, Constructorul” cel mai mult imi place expresia pe care o foloseste eul pentru a-si descrie iubita: “salbaticita de frumusete”. Frumos spus! Pe unele domnisoare, frumusetea le salbaticeste (in sensul nichitastanescian al cuvantului)

 

Aici, pe campul unde-n vechime zeii

n-au trecut decat calari,

unde pietrele-si arata coltii albi, si iarba

fuge speriata-n verzuiele zari,

imi dau intalnire cu tine, femeie

zvelta si salbaticita de frumusete

 

Volumul se inchide cu o poezie la fel de increzatoare in puterea omului de a prescimba totul in iubire. Inecarea cuvintelor in mare nu trebuie inteleasa ca o actiune distrugatoare, ci ca pe o contopire a lor in infinitul marii! Din poezia “Emotie de toamna”:

 

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,

iau cuvintele si le-nec in mare.

Suier luna si o rasar si o prefac

intr-o dragoste mare.

 

Poezia lui Nichita Stanescu este, pentru mine, o obsesie. Am spus asta, desi nu ma indoiesc ca stiati deja. La fel cum un drog este pentru mine si poezia lui Bacovia. Insa ma complac in aceasta situatie. Nu vreau catusi de putin sa ma lepad de aceste obsesii. In plus, Nichita, prin poeziile sale, ne avertizeaza ca acestea pot duce la dependenta. Din fericire (!), am decriptat acest mesaj prea tarziu. Urma lui Nichita este deja prea adanca. O referire la aceasta dependenta se face si in volumul pe care l-am recitit, prin poezia “Continuitate”:

 

Alergand, alergand, mai adanca-i mereu

urma-n pamant a piciorului meu.

Va invit cu mare drag sa luati si voi parte la fenomenul Nichita Stanescu… prin poeziile lui!

Despre Liviu Rebreanu…

Si daca tot veni vorba despre carti, astazi am avut deosebita placere de a primi de la domnul profesor Teodor Tanco, scriitor clujean de exceptie, volumul Domniei sale ”Despre Liviu Rebreanu”. Dupa cum si titlul sugereaza, cartea prezinta evenimentele esentiale din viata prozatorului realist Rebreanu. Despre aceasta carte am aflat chiar de la domnul Tanco intr-una din discutiile pe care le-am purtat cu Dansul pe tema tehnicii detaliului semnificativ la care deseori recurge Rebreanu in operele sale.

Domnul Tanco mi-a acordat un autograf si o dedicatie pe prima pagina, pentru care ii multumesc mult si care ma onoreaza. 

Mi-a facut o deosebita placere sa primesc un volum despre un mare scriitor de la un alt mare scriitor!

M-am pricopsit in mod “anarhic” cu o carte buna

Pentru ca s-a vorbit destul de mult prin Cluj in aceasta perioada despre targul de carte Gaudeamus si pentru ca nu am vrut sa-l pierd nici anul acesta -maine e ultima zi de targ-, astazi am mers pana intr-acolo. Am fost curios ce carti va prezenta fiecare dintre editurile prezente: ce noutati sau ce carti de colectie. La targul din 2007 mi-am achizitionat cele “11 elegii” ale lui Nichita Stanescu, si asta chiar de ziua poetului.

Se pare ca si anul acesta biblioteca personala mi s-a imbogatit cu o “piesa” importanta in urma targului de carte. Nu la multa vreme dupa intrarea in incinta rezervata targului de carte, am dat de o editura englezeasca: Routledge. Recunosc, nu am auzit de ea pana acum. Insa fiindca a expus spre vanzare o serie de carti semnate de mari filosofi politici (dintre care pe unii tocmai ii studiem la facultate), m-am apropiat interesat. La nici doua secunde, imi sare in ochi numele lui Herbert Marcuse. Inca de anul trecut sunt intr-o cautare efervescenta a volumului sau filosofic “Omul unidimensional”, o lucrare de capatai a literaturii politice moderne. Nu mi-a venit sa cred ca aceasta carte sta in fata ochilor mei! Si, mai mult decat atat, varianta in limba engleza! Nu e prima data cand mi se intampla un astfel de “fenomen” (caci altfel nu stiu cum sa-l numesc) in ceea ce priveste universul fascinant al cartilor. Am cautat aceasta lucrare in librarii, in anticariate, in biblioteci si nimic! Asta pana azi!

Cartea ”Omul unidimensional” a fost editata in anul 1964, desi Marcuse a inceput sa o scrie inca din anii 50. Importanta sa consta in aceea ca a inflacarat multe suflete dornice de schimbare sociala in anii 60-70, fiind considerata o lucrare de capatai pentru revitalizarea anarhismului. Herbert Marcuse, un admirator al marxismului, insista, in aceasta carte, asupra degradarii valorice pe care societatea dezvoltata o presupune -fie ea capitalista, fie ea comunista- si militeaza pentru o revitalizare radicala, din temelii, a societatii. Voi reveni cu mai multe detalii despre subiect de indata ce parcurg cartea mai amanuntit.  As putea spune ca am dat de aceasta capodopera a anarhismului modern intr-un mod cu totul anarhic.

Nichita Stanescu - poezia insasi

 Fel de scriere, de Nichita Stanescu

“El ma tine in mana si scrie cu mine

Pe camp mi-a tocit picoarele

pana la genunchi, -

si pentru aer, -

ca sa le invete cum se zboara,

pana la cot mana dreapta

iar stanga pana la umar

mi le-a cioplit

Eu sunt al lui, -

si va sterge creta de pe cer

cu creierul meu

in curand

cand va suna recreatia”

Astazi se implinesc 75 de ani de la nasterea marelui nostru poet Nichita Stanescu, cel care a revolutionat lirica romaneasca prin insolitul expresiilor ce inunda poeziile sale. Cine s-ar fi putut gandi, pana la Nichita, la “foaia verde de albastru” sau la “tunderea soarelui de raza”? 

O recunosc! Eu sunt unul dintre cei care i-am “tocit” trupul, invocandu-l si recitandu-l la tot pasul! Sunt dependent de abstractul poeziei stanesciene asemenea unui peste dependent de apa in care isi duce traiul!

Sa-l citim pe Nichita, sa-i intelegem mesajul, sa-l iubim, si sa-i acordam importanta cuvenita!  

“Se-apropie viitorul, se-aude, se vede…”, N. Stanescu

De la Adrian Paunescu, despre Nichita Stanescu

In urma cu cateva saptamani am aflat, absolut intamplator, faptul ca marele nostru poet Adrian Paunescu si-a facut blog. Dupa cum i-am marturisit si dansului, descoperirea blogului m-a bucurat enorm, pentru ca demult vroiam sa gasesc un mijloc prin care sa iau legatura cu acest titan al poeziei romanesti. Am fost, de asemenea, foarte surprins sa vad ca domnul Paunescu isi face timp chiar sa raspunda, asemenea unui adevarat blogger, intrebarilor noastre, postand poezii si articole pe care le-a scris cu diverse ocazii, raspunzand astfel doleantelor noastre. Dialogul cu Adrian Paunescu este binevenit mai ales in contextul ratacirii din ziua de azi a societatii romanesti.

Ultima data l-am intrebat prin intermediul blogului pe marele poet despre Nichita Stanescu, un alt titan al liricii romanesti, intrebare la care Adrian Paunescu mi-a raspuns prin sugestia lecturarii unei carti scrise de Domnia sa si prin reproducerea unor fragmente scrise despre Nichita Stanescu. Mi-a placut in mod deosebit afirmatia: ”Un adolescent [adica Nichita Stanescu] curat şi obraznic descoperea, în ţărâna drumului pe care trecuseră şi în care fuseseră îngropaţi, călcaţi în picioare şi deferiţi uitării mari poeţi români, instrumentele lor de lucru şi le punea într-o nouă lumină şi le chema la o nouă lucrare.” Raspunsul poate fi citit in intregime aici.

“Avem timp” pentru Octavian Paler

Se pare ca anul nou a adus cu sine o prima veste buna! Navigand pe diferite bloguri, am descoperit, din pura intamplare, un site dedicat lui Octavian Paler, cel pe care l-am pretuit atat de mult si caruia ii dedic o buna parte din ceea ce inseamna pentru mine cultura. Sunt extrem de fericit, ba chiar sper sa primesc acordul de a scrie din cand in cand pe site-ul acestui mare simbol al culturii romanesti!

Va invit cu cea mai mare bucurie si cu multa caldura sa vizitati site-ul Octavian Paler pentru ca merita din plin! Felicitari celor (sau celui) care au avut initiativa si care sustin in continuare acest “proiect”!

P.S.: Am adaugat site-ul in blogroll!

Carti si iar carti

Ramanand in sfera literaturii, astazi am aflat prin intermediul stirilor Antena 3 ca regretatului Octavian Paler i-a fost editat un nou volum ce poarta denumirea de “Calomnii mitologice“, opera la care marele om de cultura face referiri in mod constant in paginile ultimelor sale carti. Noul volum a fost editat prin strangerea tuturor editorialelor sale din Saptamana Financiara. Cartea a fost lansata la targul Gaudeamus din capitala, targ de carte la care si maestrul Ion Cristoiu si-a lansat noul jurnal de calatorii din seria “Lumea vazuta de un roman spart in fund”, si anume: “In vesta, printre fracuri“. Cat de curand, cele doua carti isi vor gasi si ele un loc privilegiat in biblioteca mea… asta in masura in care reusesc sa gasesc cat mai rapid cele doua carti, intrucat am auzit ca se vand ca painea calda (au si de ce…)!

“O autobiografie” “in dulcele stil clasic”

“Hai da-mi la loc piciorul, mana/ si orb ma lasa inlauntru-mi./ Da-mi clipa, ora, saptamana/ si pe deasupra numai vulturi. ” Nichita Stanescu

Pe langa ceva treaba prin oras, astazi am reusit (desi destul de somnoros) sa bantui un anticariat din centrul Clujului, loc pe care il stiam prietenos din punct de vedere al numarului cartilor stivuite pe rafturi, dar si al preturilor cerute pentru acestea. De ceva vreme caut “Iarna barbatilor” scrisa de Stefan Banulescu, dar se pare ca nu am norocul sa dau de carte… poate totusi o voi gasi cu o viitoare ocazie.

Oricum, nu ma pot plange sub nicio forma de achizitiile de azi, care imi imbogatesc biblioteca personala si care imi hranesc “obsesiile” in materie de literatura. Astfel, am gasit si cumparat volumul (princeps!) de poezii din 1970 ”In dulcele stil clasic”, de Nichita Stanescu, dar si romanul autobiografic al Agathei Christie (supranumita ”the queen of crime”). Volumul de poezii cuprinde o serie de versuri care l-au facut faimos pe Nichita Stanescu, iar “O autobiografie” (carte pe care nu mi-am inchiput ca o voi gasi din intamplare), evenimente din viata Agathei Christie si justificari asupra personajelor carora cu atata delicatete le-a dat viata in romanele sale.

Saptamana viitoare ma asteapta cu cel putin un examen partial. In speranta ca vor fi sorti de izbanda si pentru examen, inchei cu o impresie (care merita reflectata) a Agathei Christie: “[...] stii extrem de putin din viata ta, stii numai o frantura din micul tau rol; esti un actor care trebuie sa rosteasca cateva replici in primul act. Are scenariul doar cu replicile lui si asta e tot ce poate sti. Nu a citit piesa. De ce ar citi-o?“ 

Pe curand!

Bacovia, o obsesie

“La toamna, cand frunza va ingalbeni,/ Cand pentru ftizici nu se stie ce noi surprize vor veni,/ Alcoolizat, batut de ploi cum n’am mai fost candva,/ Tarziu, in geamul tau, incet, cu o moneda voi suna“ G.Bacovia

Dupa cum am mentionat inca din primele post-uri, pentru mine ziua cea mai “nefasta” a saptamanii este cea de marti. Nu numai pentru ca trebuie sa fug de la o facultate la cealalta, dar si pentru ca seminariile si cursurile se tin scai de mine de la ora 8 dimineata la ora 7 seara (unde mai pun si ora de educatie fizica). Oricum, am spus ca nu ma plang si (in masura in care se poate considera ca nu am facut-o pana acum) asa am sa si fac!

Oricum, oboseala a fost umbrita de un eveniment de mult asteptat: mi-a fost inapoiat volumul de poezii bacoviene din 1934, volum pe care l-am achizitionat acum cateva saptamani! Cartea a fost pusa in circulatie in perioada interbelica de catre “Fundatia pentru literatura si arta Regele Carol II“, volumul servind ulterior ca model pentru alte 25 de exemplare nepuse in comert si semnate de autor. In plus, prima pagina a “Poesiilor” il infatiseaza pe Bacovia, intr-un portret inedit semnat de marele Anestin. Prefata e scrisa de A. Maniu (traditionalist daca nu ma insel), text de inceput in care e descris cu delicatete marele George Bacovia, cel care in 1934 primeste Premiul National: “Poezia lui Bacovia nu are mestesug -atata e de simpla- si nu poate fi nici intrecuta, nici imitata. [...] Versul lui Bacovia nu e teatral, nu poate fi trambitat multimilor in arena, ci cotropeste pe cel singur, si cel mult poate fi citit unui singur alt suflet.” Cartea a apartinut lui Nicolae Tirioi, director de ziar interbelic si, din cate am auzit, implicat politic. Volumul de “Poesii” mai are o serie de secrete care inca se lasa descoperite si pe care le (re)descopar de fiecare data cand il deschid. Secretul versului bacovian e cel care, insa, intrece orice secret de ordin material…

Pentru ideea reconditionarii cartii ii multumesc mamei, iar pentru minunatul nou look (care nu face sub nicio forma atingere dimensiunii istorice a cartii), domnului Alex Nemeti.

@Timi: Multumesc pentru sfatul cu biblioteca americana; cu prima ocazie voi trece pe acolo!