Iti multumesc pentru “grija” pe care o arati fata de postarile mele, insa tin sa te asigur ca sunt o persoana careia nu-i este rusine cu ceea ce a scris si cred ca a sanctiona orice forma de extremism nu este nicidecum o greseala.
Si da, sunt mandru ca sunt roman! Sper ca nu “gresesc si judec lucrurile cu patima si lipsa de intelegere” -asa cum m-ai acuzat- cand spun asta.
Studiile pe care le urmez ma ajuta sa inteleg mai bine ceea ce se intampla si sa realizez care este pericolul in a tolera astfel de manifestari, iar tocmai de aceea refuz sa iau lectii de la oricine cand vine vorba despre ce da si ce nu da bine.

Te salut.

cred ca gresesti si judeci lucrurile cu o patima si o lipsa de intelegere care pt un tanar ca tine si care studiaza ce studiezi tu nu da bine.Daca de pilda ai ajunge la Cernauti si ai vedea acolo insigne,harti,drapele si altele care ar aminti de Romania Mare sigur ca roman ai fi mandru.In plus sa afisezi ostentativ acel cantec, care noua romanilor poate sa ne placa, are ceva din nationalismul de taraba si nu da deloc bine.Cred ca trebuie sa fii foarte atent ce scrii si ce postezi pe blog deoarece ramine si nu se stie niciodata cine si la ce le foloseste mai ales in cazul tau care probabil vrei sa faci cariera intr-un domeniu cu expunere.

Cu simpatie

Nu ştiu dacă sunt sau nu ilegale brelocurile alea şi magneţii de frigider şi nici care e gradul de vinovăţie al acelora care le vînd, dar pedeapsa minimă (de şase luni de inchisoare) mi se pare exagerată.

Eu nu mă refeream la nivelul instituţional, ci mai mult la cel simplu, inter-personal. Dacă vorbim despre “popor” şi despre “naţiune” în lipsa unei percepţii simple a oamenilor cu care ne întâlnim, atunci nu suntem decât nişte avortoni ai unei mentalităţi care, sper eu, o să apună cât de repede.

Acum să fim sinceri, Mihnea, câţi prieteni unguri ai?… Eu îţi spun că am destul de puţini, în special oameni cu care ţin legătura mai strâns. Faptul că maghiarii se autoenclavizează (mai ales acolo unde sunt într-un număr deloc neglijabil) nu cred că poate fi pus la îndoială.

La fel de rau imi pare si mie sa vad ca nu reusesti sa distingi intre actorii care se angajeaza in aceste manifestari xenofobe si ca ii acuzi, total nefondat, pe romanii care – asa cum i-ai descris – nu sunt altceva decat produse ale propagandei nationaliste (nu as numi-o ultranationalisa, pentru ca din punct de vedere politologic, aceasta notiune prezinta trasaturi total necaracteristice pentru spatiul politico-social romanesc).

Ceea ce ma bucura, insa, e faptul ca nu ai negat ca aceste manifestari sunt ilegale (cum se spune din batrani: “unde-i lege, nu-i tocmeala”), pentru ca in ceea ce priveste aspectul moral, cred ca ramane la latitudinea fiecaruia sa judece cata moralitate exista in confectionarea si mai apoi punerea spre vanzare a unor astfel de produse. Pe aceasi cale, ti-as aminti ca bunul spiritual e imaterial, in timp ce insignele respective erau cat se poate de reale…

Sunt insa total de acord cu faptul ca magnetii acestia nu sunt problema cea mare in contextul situatiei tensionate care este indusa(!) in relatia dintre romani si unguri. Dar din pacate ai confundat iar actorii. Propaganda politica (dar nu numai) se realizeaza cu o foarte mare eficienta prin asa-numitul “aparat institutional”, adica prin carti, simboluri, manifestari total neviolente (fizic sau verbal). Ori acesti magneti reprezinta tocmai un produs al unei astfel de propagande “tacute”. Ca atare, cred ca ar trebui sa privim ceva mai atent la modul in care se manifesta propaganda de ambele parti si sa tinem minte faptul ca nu intotdeauna ce e mai galagios e si mai eficient.

Sunt perfect de acord ca o mai mare deschidere ar fi eficienta, insa asta trebuie sa vina din ambele parti. Romania a fost data de multe ori ca exemplu pentru modul in care reuseste sa-si protejeze minoritatile nationale, iar eu -asa cum am mai afirmat- sunt convins ca aceasta e atitudinea potrivita pentru un stat modern. Insa e total eronat sa ramanem indiferenti in momentul in care simtim ca suntem fie si ofensati de modul total neelegant (ca sa nu il calificam altfel) in care e prezentata convingerea unora.

Pe mine unul m-a deranjat si te asigur ca nu sunt singurul, iar atitudinea pasiva de care da dovada mesajul tau nu poate decat sa ma dezamageasca. Amandoi am crescut in Ardeal si stim ca relatia dintre romani si maghiari este una cat se poate de fireasca – legam prietenii, lucram si/sau ne petrecem timpul liber impreuna. Iar aceste forme de inducere a unei anumite tensiuni vin de mai sus, de la cineva care nu vrea sub niciun chip ca toate neplacerile pe care le-au cauzat conflictele de odinioara sa fie uitate.

Ei bine, eu asta condamn: instigarea la ura pe temei etnic si indiferenta multor romani.

Faptul că se vindeau insigne cu harta Ungariei Mari (Ungaria de azi la care-i sunt adăugate teritorii din Ucraina, Slovacia, Austria, Croaţia, Serbia şi România) nu e un act xenofob sau antistatal la adresa României. Şi eu am dreptul să consider că Bucovina de Nord şi Cadrilaterul aparţin de drept României fără a-i urî pe ucrainieni sau pe bulgari şi fără a comite vreun act imoral în cazul în care aş fi etnic român în una din cele două ţări şi aş acţiona în coformitate cu convingerile mele; nu înseamnă, totuşi, că am dreptate sau că nimeni nu are voie să mi se opună. În mod similar, şi maghiarii au dreptul să conteste o stare de fapt a graniţelor. În fond, chiar dacă Ungaria Mare se referă la graniţele politice, se referă în acelaşi timp şi la teritoriile locuite de ungurime şi are şi o latură spirituală, e un bun spiritual.

Problema nu sunt magneţii de frigider sau brelocurile cu Ungaria Mare. Dând atenţie lor, românii ultranaţionalişti (în mare parte manipulaţi de propagandă să fie ultranaţionalişti) nu apără cu nimic integritatea României, ci adâncesc adevărata problemă în relaţia dintre români şi maghiari: faptul că mare parte din maghiari trăiesc segregaţi de români, nu cunosc (sau au impresia că nu cunosc) limba romană la un standard eficient şi pornesc cu handicapul reticenţei faţă de români în orice întreprindere la care se îmbarcă. Şi nu e doar vina maghiarilor, ci şi a românilor ultranaţionalişti care fie împing maghiarii la astfel de concluzii, fie nu fac nimic pentru a comunica cu ei.

O atitudine mai deschisă faţă de maghiarime în care, bineînţeles, se renunţă la remarci şi acte ultranaţionaliste care sunt inutile, nefolosind cu nimic României, o astfel de atitudine, deci, nu ar putea să nu ducă la reducerea receptivităţii ideilor ultrantionaliste în rândul maghiarilor (mai ales la cei tineri mă refer acum, care ar depăşi momentul în care-i văd pe români “valahi opincari” şi poate chiar variata politică a “Ungariei Mari”) şi la sporirea cooperării dintre maghiari şi români. Şi, de ce să nu menţionăm, ultima ar avea şi ca efect, pe lângă sporirea sentimentului de siguranţă şi a încrederii în posibilitatea de a beneficia de suficiente oportunităţi de dezvoltare personală în contextul dat şi nu schimbându-l (imigrând în Ungaria, de exemplu), o viaţă economică mai activă care ar produce mai multe şi mai bune bunuri şi servicii.

Dar toate astea vin doar cu preţul renunţării la violenţă ultranationalista de orice tip, inutilă şi, în acelaşi timp, păguboasă pentru toată lumea.

Nu suport nesimtirea, iar ceea ce se intampla acolo este o sfidare a bunului-simt si o ofensa adusa, pana la urma, romanismului.

Ma bucur ca iti place dedicatia (asa am descoperit ca ai si origini transilvanene) si iti multumesc pentru link; voi modifica la blogroll.

Pastram legatura!

Mulţumesc pentru dedicaţie, mi-o cânta mama, ardeleancă după părinţi… Frumos!

P.S. Mi-am schimbat adresa, mă găseşti la

http://mgeorgescu.wordpress.com/